2019-07-29

Susanne și Caroline s-au întors acasă sâmbăta trecută cu trei dintre bijuteriile noastre care încep acum cu ușurință noua lor viață
Unii cred că a coborî la gard este doar distracție, dar există atât de multă emoție și atât de multă anxietate care vine odată cu „cumpărarea”.. Citește aici jurnalul de călătorie al Susannei despre zilele din România

Susanne scrie:
Atâtea gânduri flutură după vizita de vineri la gardul nostru din Butimanu. Atâtea vieți, multe cu povești care ar avea cea mai groaznică groazăS-ar estompa în comparație.

Unii arată puțin precauți, nesiguri și temători de ceea ce ar trebui să facă mâinile noastre. Un altul își face curaj și se strecoară în spatele nostru, adulmecând ușor în picioare și pregătit să fugă. Alții se aruncă înainte, încearcă să se agațe și refuză să ne dea drumul. Îndepărtându-i pe ceilalți, târându-ne în brațe și încercând să rămânem. Unii fug în fiori, nu îndrăznesc să ne întâlnească deloc. Să stăm la o distanță sigură și să ne observăm mișcările.

Mă doare să pleci de acolo. Un gol se răspândește în corp. Mă simt neputincios. Nimic din ceea ce fac nu se simte suficient. Ele sunt în siguranță, salvat de pe stradă și din incintele morții municipale, ei primesc hrană și apă, au protecție de vânt și o să evite pumni și lovituri.

Însă nu au pe nimeni care îi iubește, care îi mângâie pe spate când se trezesc noaptea, care îndepărtează cu tandrețe gunoiul blocat în blana lor, care lingă seara cu ei pe canapea și își usucă blana după ploaie. Nu au propriul lor pat pentru care să se sprijine, nici un ham propriu care este pus în fiecare zi pentru plimbări, nici jucării proprii selectate pentru ei. Nimeni care le dedică timpul și dragostea de care are nevoie să înflorească. Și toți merită. Să fie iubiți de dragul lor.

Astăzi îmi îmbrățișez copiii cu coadă în plus. Recunoscător că se numără printre cei aleși care au propriile case. Și știu că nu mă voi opri niciodată să mă implic, astfel încât mai mulți oameni să poată veni acasă. Îmi amintește că fiecare efort face diferența. Este ca și cum ai scoate o lingură dintr-o mare, dar pentru fiecare individ care primește o casă, merită totul - o viață

0